Centenar Spital Militar Britanic Medgidia, 11nov17

Military History Events

Centenar Spital Militar Britanic Medgidia, 11nov17

Mesajde eugeniu.burcea » Lun, 27 Noi 2017 10:40

Asociaţia Tradiţia Militară a fost invitată de către Primăria Medgidia să participe pe 11 noiembrie 2017, la Medgidia, la manifestările privind sărbătorirea Centenarului victoriilor militare româneşti din anul 1917. Evenimentul a avut loc la exact 99 de ani de la incheierea armistiţiului din primul război mondial, care este şi Ziua Veteranului în toată Europa. În prim planul ceremoniei militare şi religioase a fost comemorarea Diviziei de Voluntari sârbi şi a infirmierelor voluntare scoţiene, ce s-au aflat în misiune pe frontul din Dobrogea în timpul Primului Război Mondial. Cei ce au organizat acest eveniment au fost Primăria Medgidia, Asociaţia Militarilor Veterani şi ai Veteranilor cu Dizabilităţi, Garnizoana Medgidia, Muzeul Militar Naţional, filiala Constanta şi Asociaţia Soţiilor de Cadre Militare din Medgidia.
În calitate de invitaţi au participat Ambasadorul Republicii Serbia la Bucureşti, Branko Brankovic, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Paul Brummell, prefectul judeţului Constanta, Ion Albu, subprefectul judeţului Constanta, Dumitru Geacă, directorul Muzeul Militar Naţional filiala Constanta, Ion Scurtu, Lt.Col (r) Cornelia Prioteasa, de la AMVVD, Comandantul Garnizoanei şi comandantul marii unităţi din Medgidia. Au mai participat oficialităţi locale, alte personalităţi şi un public foarte numeros. Pentru a crea un cadru istoric viu, Primăria Medgidia a invitat Asociaţia Tradiţia Militară şi Asociaţia Culturală Tomis, în uniforme militare de campanie corespunzătoare Primului Război Mondial. Asociaţia Tradiţia Militară a participat cu un grup de 9 reconstitutori, care, înaintea evenimentului, au efectuat şi o şedinţă de instrucţie de 2 ore împreună cu camarazii de la ACT.
Evenimentul a început la ora 12.00 la Monumentul Eroilor Sârbi din incinta cimitirului ortodox al oraşului Medgidia. După onorul militar dat oficialităţilor şi intonarea imnurilor naţionale ale Şerbiei, Angliei şi României, s-a dezvelit placa comemorativă în onoarea dr.Elsie Ingliş, conducătoarea infirmierelor şi doctoriţelor voluntare scoţiene din Spitalul Militar Britanic din Medgidia între anii 1916-1917. A urmat oficierea serviciului religios dedicat ostaşilor sârbi căzuţi pe câmpul de luptă precum şi sfinţirea plăcii comemorative. Alocuţiunile invitaţilor s-au referit la importanţa şi semnificaţia contribuţiei voluntarilor sârbi şi a personalulului medical format din voluntarele scoţiene la efortul de război al Armatei Române Regale din timpul Primului Război Mondial. Ceremonialul militar de depunere a coroanelor de flori s-a desfăşurat pe sunetele Fanfarei Militare Navale din garnizoana Constanţa. Ceremonia s-a încheiat prin defilarea unui pluton din garnizoana Medgidia şi a membrilor asociaţiilor de reconstituire-istorica Tradiţia Militară din Bucureşti şi Tomis din Constanţa.
Reconstituitorii din istoria anului 1917 au mai participat după ora 13.30, la Casa de Cultură I.N. Roman, la inaugurarea expoziţiei de fotografie cu tema: “Misiunea Femeilor Scoţiene în România în timpul Primului Război Mondial”. Totodată, s-a lansat oficial filmul documentar “Dobrogea Multiculturală” şi s-a făcut prezentarea cărţii “Potarnichiile Gri - Spitalele Femeilor Scoţiene în România în anii 1916-1917”.
Membrii ATM au participat cu entuziasm la acest eveniment comemorativ dar şi aniversar, bucurându-se de succesul evoluţiei lor atât prin reacţiile admirative ale publicului, cât şi prin felicitările primite de la oficialităţi.
Ultima oară modificat de eugeniu.burcea pe Lun, 27 Noi 2017 11:06, modificat 1 dată în total.
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43

Re: Centenar Spital Militar Britanic Medgidia, 11nov17

Mesajde eugeniu.burcea » Lun, 27 Noi 2017 11:04

Mai multe poze de la eveniment :

Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine
Imagine Imagine Imagine Imagine
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43


Înapoi la Actiuni de Reconstituire Istorico-Militara

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori