de Agent_Griff » Joi, 24 Mai 2012 13:07
Asociatia Traditia Militara a participat la a 12a editie a Zilelor Muzeului Militar National, in zilele de 12 si 13 mai 2012.
Tema din acest an a evenimentului, precum s-a mentionat deja mai sus, a fost sarbatorirea a 95 de ani de la luptele din 1917 din cadrul Marelui Razboi. Astfel, toate gruparile prezente au prezentat diverse ipostaze legate de Primul Razboi Mondial, fie ele romanesti sau germane.
In afara prezentei ATM, s-au mai remarcat:
- Asociatia Deutsches Freikorps, care s-a prezentat in uniformele unei divizii bavareze din timpul Primei Conflagratii Mondiale, a avut o expozitie inedita de “arta de transee”
- Asociatia 6 Dorobanti a prezentat un foarte interesant post de prim-ajutor romanesc de epoca, agrementat cu dezinfectant gustos si condus de catre un reenactor costumat in soldat german. Intr-o vizita camaradereasca la acest stand, Presedintele ATM s-a oferit ca, in semn de pace si colaborare, sa lucreze personal la bucataria lazaretului, pt a demonstra ca ATM apreciaza orice activitate caracteristica soldatului roman, si, implicit, pe oricine desfasoara asemenea activitate
- A.N.C.A., cu artileristii din Ploiesti, a efectuat trageri cu un tun de munte
- Cercetasii Romaniei au prezentat momente din istoria organizatiei, au evocat rolul acesteia in formarea generatiei care a dus greul Razboilului de Intregire si a avut si o contributie directa la acest efort
- Echipa de scrima a Clubului Steaua, reprezentata de tinere frumoase si talentate, care au contribuit la instruirea membrilor ATM in acest domeniu
ATM, prezent cu un detasament de 16 oameni, a inaugurat uniformele de ceremonie de graniceri romani model 1915. Sunt uniforme mai putin cunoscute, dar spectaculoase, cu eghileti galbeni si cu coif negru cu tui auriu, avand in frunte cifrul Regelui Carol I. Cativa membri ATM erau in tinute de campanie ale Regimentului 21 Infanterie, care avusese cazarma in chiar cladirea Muzeului Militar National, si in cele ale Batalionului de Vanatori de Munte, care a fost infiintat tot la Bucuresti, nu departe de aceeasi institutie.
Programul ambelor zile a fost asemanator. La orele 1000 avea loc ceremonia de deschidere, cu toti reconstituitorii aliniati pe grupe, fiind sustinute discursuri de catre personalitatile prezente (precum domnul Colonel Marcel Preda, directorul MMN, sau Generalul Ceraceanu, comandantul comandamentului de comunicatii) urmate de intonarea imnului national si depuneri de coroane de flori la monumentele din incinta muzeului. In prima zi a avut loc ceremonia la monumentul Regimentului 21 Infanterie / IV Linie, iar in a doua zi, la monumentul Generalului Emanoil Florescu din Parcul de Artilerie. In ambele zile, Asociatia Traditia Militara a avut onoarea speciala de a forma garda la monument, de a oferi depunatorii de coroane si de a trage salva de onoare. Detasamentul ATM s-a achitat cu mare succes de aceasta sarcina.
In afara manuirilor de arma romanesti din epoca, detasamentul ATM a prezentat si manuiri dupa regulamentele austriece, germane si britanice. Intre demonstratiile ATM s-au mai numarat si ceremonia juramantului militar, rugaciunea dinaintea bataliei, scrima cu arma, schimbarea garzii, etc. Ne-a bucurat sa constatam ca spectatori care ne-au mai vazut prezentand aceste momente, au venit din nou pt a retrai cu emotie aceste ritualuri ale traditiei noastre militare. Publicul a raspuns cu surprinzator entuziasm la oferta ATM de a face instructie militara cu eventualii voluntari. Multi copii si tineri, avizi de experienta didactica martiala, au fost initiati in tainele instructiei de front si ale manuirii armelor. Momentul culminant a fost organizarea unei reconstituiri de batalie, impreuna cu reconstituitorii de la Deutsches Freikorps. Desi nu ni s-a permis utilizarea cartuselor de manevra, ca anul trecut, am suplinit atmosfera luptei printr-o coloana sonora, realizata de catre camarazii de la Deutsches Freikorps, si difuzata dolby sorround in zona Cartierului General ATM. Exercitiul a cuprins atacuri, retrageri, ambuscade, replieri, asalt la baioneta. Acest play-back belic a fost foarte gustat de catre public.
Cercetasii Romaniei au avut frumoasa initiativa de a organiza in fiecare dintre cele 2 zile cate un careu. In prima zi au participat toate grupurile de reenactment prezente, ocazie cu care cercetasii au depus promisiunile si au facut primiri de noi membri in randurile lor. In a doua zi, s-au adaugat grupurilor ATM si CLG, care se aliniasera pt a saluta publicul dupa reconstituirea bataliei, ocazie cu care au anuntat semnarea unui protocol de colaborare intre ATM si Cercetasi.
Intr-o scurta ceremonie de final improvizata, consiliul de evaluare ATM a acordat catorva membri cu merite marcante premiul “Caramida de Aur”, clasamentul fiind reflectat prin gramajele diferite ale trofeelor.
Prestatia Asociatiei Traditia Militara a fost, confirmand nivelul atins in ceilalti ani, de o calitate apreciata vizibil atat de public, specialisti, veterani si militari de cariera prezenti.