Asociaţia Tradiţia Militară a fost invitată de către Primăria Sibiu şi Muzeul Astra să participe ca partener principal la Festivalul Tradiţiilor şi Ceremonialelor Militare Istorice Sibiu, desfăşurat în centrul vechi al oraşului în zilele de 1 -2 august 2015. Acest festival se află la prima ediţie, sub această denumire, şi este urmarea directă a manifestării de la Sibiu, de anul trecut, la care ATM a fost principalul participant. Naşterea acestui festival decurge din spectaculozitatea demonstraţiilor, din atractivitatea pentru public şi turişti a fenomenului de reenactement, cum este cunoscută în Europa reconstituirea istorico-militara. Cum era de aşteptat, a fost prezent la eveniment un public numeros format din localnici şi turişti, ce s-au adunat în jurul reconstituitorilor pe străzile şi în pieţele centrului istoric al Sibiului; toţi s-au arătat impresionaţi de uniformele istorice şi demonstraţiile celor ce retrăiesc istoria în primă persoană. Au participat la crearea atmosferei militare inedite peşte 30 de membrii ai asociaţiilor Tradiţia Militară, în uniforme ale armatei române, şi Deutsches Freikorps, în uniforme ale armatei germane. Ei au fost echipaţi în uniforme militare corespunzătoare primului război mondial, în prima zi a festivalului, şi în uniforme din perioada celui de-al doilea război mondial, în cea de-a doua zi.
În ziua de 01 august 2015, detaşamentul ATM, cu un număr de 19 ostaşi, a fost echipat în uniforme militare de grăniceri, infanterie şi vânători de munte, corespunzătoare celor de acum 100 de ani. Programul a început la ora 09.00 cu deschiderea oficială a festivalului în Piaţeta din faţa Hostelului Welt, în prezenţa organizatorilor, a reprezentanţilor autorităţilor, a publicului şi a unui grup de cadre militare, cu susţinerea muzicală a Fanfarei Militare a Academiei Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu”. S-a dat onorul militar celor prezenţi şi s-au rostit scurte alocuţiuni. A urmat o defilare cu Fanfara Militară pe traseul Hostel Welt - Piaţa Mare - Piaţa Mică - Strada Cetăţii - Strada Nicolae Bălcescu - Hostel Welt. Evenimentul a constituit o surpriză plăcută pentru toţi cei prezenţi, deja în număr mare. Alături de ATM a evoluat detaşamentul ADF, precum şi o grupă de jandarmi din Sibiu. Cât a fost ziua de lungă, cu scurte pauze şi opriri în zonele aglomerate, ATM a făcut demonstraţii şi patrulări în zona centrală, în perimetrul Pieței Huet, Brukenthal, Piața Mare, Piaţă Mică, Str. Arhivelor, Piața Schiller, Thalia, str. Cetății, str.Bălcescu. Demonstraţiile ATM au cuprins prezentarea ţinutelor şi a echipamentului, instrucţie de front, mânuiri de armă, scrima cu arma, jurământ militar şi simularea atacului la baionetă. ADF a urmat îndeaproape cu propriile demonstraţii. În câteva rânduri, în mai multe locaţii, s-au făcut simulări de lupte între ostaşii români şi germani – acestea au fost foarte apreciate de către public. Prima zi a festivalului s-a încheiat tot cu o defilare cu Fanfara Militară, pe acelaşi traseu, cu un public şi mai numeros şi entuziast.
În ziua de 02 august 2015, ATM a fost echipată în uniforme diferite ale anilor celui de-al doilea război mondial: de infanterie, grăniceri, paraşutişti, infanterie marină şi vânători de munte. La Cimitirul Militar din Sibiu s-a desfăşurat un ceremonial militar cu depunere de coroane de flori la monumentele eroilor români, germani şi sovietici. S-au instalat gărzi la monumente şi s-a acordat onorul militarilor înhumaţi în cimitir. După întoarcerea în zona centrală a oraşului, festivalul a continuat în maniera consacrată: cu patrulări şi demonstraţii pentru public, şi cu ocazionale “încleştări armate” între români şi germani, care au stârnit entuziasmul publicului. Activităţile desfăşurate în cadrul festivalului au fost însoţite de explicaţii detaliate, atât în limba romană, cât şi în limba engleză, franceză, italiană şi germană Festivalul de istorie militară a fost declarat închis în seara zilei şi a constituit un succes, cu perspective de a fi continuat în anii următori. Păstrătorii de tradiţii militare s-au întors acasă cu sentimentul datoriei împlinite.






































































































