Tabăra de Creație MNSDG 06jul15

Military History Events

Tabăra de Creație MNSDG 06jul15

Mesajde eugeniu.burcea » Lun, 13 Iul 2015 06:49

Asociaţia Tradiţia Militară a prezentat onorul militar oaspeţilor ceremoniei de deschidere a Taberei de Creaţie “Vara pe Uliţă” de la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Guşti“, în ziua de luni, 06 iulie 2015, între orele 10.00 – 11.30. ATM participă la aceasta activitate importantă pentru viitorul copiilor, la invitaţia conducerii MNSDG, cu care a avut fructuoase relaţii de colaborare în ultimii ani. ATM a devenit un colaborator de tradiţie al acestei manifestări culturale.
Tabăra de Creaţie de la MNSDG, aflată la a XXIII – a ediţie, reuneşte sute de copii, care doresc să înveţe tainele mestesugurior tradiţionale româneşti, în cadrul unor ateliere de olărit, ţesut, cusut, pictură, sculptură, împletituri diverse şi altele.
Rolul reenactorilor a fost acela de a contribui cu reconstituirea istorico-militara la educarea în spiritul conservării tradiţiilor. Evoluţia celor 5 membrii ATM s-a produs pe scena în aer liber din incinta Muzeului Satului, şi a fost urmărită cu interes de către tinerii cursanţi, părinţi, dar şi de o mulţime turişti români şi străini. Publicul a avut posibilitatea de a vedea cum arată o grupă de paraşutişti militari români în anul 1941, când se înfiinţa prima subunitate de paraşutişti (Batalionul 4 Paraşutişti), sau în august 1944, când, în aproprierea muzeului, la Băneasa, paraşutiştii români au învins unităţi germane de mare prestigiu. Ei au prezentat publicului o şedinţă standard de reconstituire istorico-militara, cu descrieri, mânuiri de armă, ceremonialuri militare şi exerciţii tactice, care a produs vii emoţii şi a smuls aplauze din partea privitorilor.
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43

Re: Tabăra de Creație MNSDG 06jul15

Mesajde eugeniu.burcea » Mie, 15 Iul 2015 19:06

Câteva instantanee de la Muzeul National al Satului :

Imagine Imagine Imagine
eugeniu.burcea
 
Mesaje: 703
Membru din: Lun, 03 Oct 2011 18:43


Înapoi la Actiuni de Reconstituire Istorico-Militara

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator