Asociaţia Tradiţia Militară (ATM) a avut onoarea să se prezinte în 26 mai 2018 la Muzeul Naţional Cotroceni, parte a complexului Palatului Cotroceni, cu ocazia Nopţii Muzeelor.
Nouă reconstituitori de la ATM, echipaţi în diferite uniforme româneşti din timpul Marelui Război, au făcut o amplă demonstraţie de reconstituire istorico-militara, ce a cuprins explicaţii referitoare la drapel şi echipament, mânuiri de armă după regulamentele militare de epocă, exerciţii tactice şi ceremonialuri militare de acum un secol.
Numerosul public a privit cu emoţie cum istoria prinde viaţă. Aplauzele furtunoase şi numeroasele solicitări de fotografii, precum şi de detalii suplimentare, au încununat o manifestare reuşită, dupa care reconstituitorii de la ATM s-au repozitionat la Muzeul Naţional de Istorie a României.












































