Pagina 1 din 1

Funeraliile Regale la Curtea de Argeş-16dec17

MesajScris: Joi, 28 Dec 2017 21:08
de eugeniu.burcea
Asociația Tradiția Militară (ATM) a fost invitată să participe la ceremonia funebră de la Curtea de Argeș, ultimul act al funeraliilor Majestății Sale Regelui Mihai I.
În data de 16dec17, un detașament ATM de 18 oameni, dintre care 3 de la Asociația Deutsches Freikorps, s-a deplasat la Curtea de Argeș, pentru a însoți pe Majestatea Sa Regele Mihai I. până la ultimul său loc de odihnă.
Corpul neînsufleţit al MS Regele Mihai I a fost adus la Curtea de Argeş cu Trenul Regal, însoţit de către militarii Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”. Maiestatea Sa a fost înmormântat, alături de soţia sa, Regina Ana, în Necropola Regală de la Catedrala Curtea de Argeş, printr-o procesiune funerară rezervată familiei şi capetelor încoronate. Pe tot traseul, de la Bucureşti la Curtea de Argeş, s-au adunat mii de oameni pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui Mihai.
Cei 18 membri ai detașamentului ATM au fost echipați în uniforme militare din timpul domniei ultimului Mareșal al Armatei Române, care să reprezinte atât forțele terestre, cât și pe cele navale (Batalionul de Infanterie Marină) și aeriene (Batalionul 4 Parașutiști). Din Armata de Uscat, erau reprezentate, în afara infanteriei (Regimentul 4 Dorobanţi Argeş), două unități semnificative pentru viața Majestății Sale, ale căror tradiții au fost permanent cultivate de către ATM: Batalionul 1 Vânători de Munte, care i-a fost naș de botez și la care Regele a depus Jurământul Militar, și Batalionul de Gardă Regală, la care și-a completat pregătirea militară și unde a fost promovat până la gradul de Mareșal.
Detașamentul ATM a ocupat loc în dispozitiv la intrarea în necropolă, lângă fanfara și garda de onoare a Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”. Garda ATM a dat onorul înalților oaspeți, iar la venirea cortegiului, a luat poziția pentru onorul funerar. Toate mânuirile de armă au fost conforme regulamentelor militare din perioada 1940-1947.După trecerea convoiului funebru, păstrătorii de tradiţii militare de la ATM au schimbat poziţia în dispozitiv, conform solicitării organizatorilor, aliniindu-se între Garda de Onoare a Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul” şi intrarea în Necropola Regală.
În timpul procesiunii de aducere a sicriului Regelui Mihai în Necropola Regală, Fanfara Militară a intonat Marşul Funebru. În momentul în care a fost adus sicriul, acoperit cu Pavilionul Regal, de la Catedrala Mănăstirii la Necropola Regală, reconstituitorii ATM au luat din nou poziţia pentru Onorul Funerar. Când sicriul regal a fost coborât în criptă, au fost intonate Imnul Naţional şi Imnul Regal, timp în care s-au tras 21 de salve de artilerie de către bateria de artilerie a Brigăzii 30 Gardă “Mihai Viteazul”. La încheierea ceremoniei, Detașamentul ATM a defilat prin fața Catedralei Regale și Arhiepiscopale, dând onorul spre locul de unde naţiunea română va fi vegheată pentru eternitate de către Regele Mihai.
Soldaţii din istorie ai ATM au defluit spre “garnizoanele de reședință” într-o atmosferă tristă, dar cu consolarea de a-şi fi exprimat respectul faţă de Regele românilor, de a fi contribuit la solemnitatea și simbolistica manifestărilor prin care românii și-au reafirmat atașamentul față de valorile perene ale acestei națiuni.

Re: Funeraliile Regale la Curtea de Argeş-16dec17

MesajScris: Joi, 04 Ian 2018 20:59
de eugeniu.burcea
Poze de la ceremonii :

Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine

Re: Funeraliile Regale la Curtea de Argeş-16dec17

MesajScris: Joi, 04 Ian 2018 21:06
de eugeniu.burcea
Alte poze de la Funeraliile Regale :

Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine