Pagina 1 din 1

Ziua Parașutiștilor Bacău 10jun17

MesajScris: Mar, 29 Aug 2017 20:43
de eugeniu.burcea
Asociaţia Tradiţia Militară a avut privilegiul de a participa la manifestarea de la Baza 95 Aeriană Bacău, dedicată Zilei Paraşutiştilor şi împlinirii a 105 ani de la naşterea eroului Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu.
Detaşamentul ATM s-a prezentat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni la ora 0730 pentru a se îmbarca într-un avion militar Hercules, la bordul căruia a ajuns la Bacău.
Imediat după aterizare, a început ceremonia militară şi religioasă de deschidere a mitingului aerian, în prezenţa unor personalităţi de prim rang ai armatei române. Tot în cadrul festivităţii de deschidere a manifestării a avut loc şi o emoţionantă cerere în căsătorie, făcută de către un ofiţer al unităţii. Înaintea paradei trupelor participante, detaşamentul ATM a prezentat o demonstraţie de reconstituire istorico-militara, constând în explicaţii despre echipament, accesorii şi înzestrarea paraşutiştilor români din timpul celui de-al doilea război mondial, precum şi mânuiri de armă, exerciţii tactice şi ceremonialul depunerii jurământului militar. La finalul demonstraţiei, paraşutiştii veniţi din istorie au executat o simulare de asalt asupra flancului drept al tribunei oficiale, producând emoţii celor prezenţi.
A urmat un impresionant spectacol aerian, la care au participat toate categoriile de aparate de zbor din dotare, inclusiv avioanele F-16. Custozii tradiţiilor militare de la ATM au patrulat zona, au oferit detalii legate de profilul lor de activitate, au stat la dispoziţia publicului pentru fotografii.
Înaintea mesei festive, reconstituitorii ATM au constituit garda de onoare la monumentul eroului Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu, pentru ceremonia depunerii de flori.
În cursul după amiezii, detaşamentul ATM s-a întors în capitală la bordul aceluiaşi avion Hercules, încântaţi de ceea ce au putut vedea, dar şi de primirea ospitalieră şi de aprecierea ce le-a fost arătată de către organizatori.

Re: Ziua Parașutiștilor Bacău 10jun17

MesajScris: Dum, 03 Sep 2017 20:38
de eugeniu.burcea
Mai multe imagini de la manifestare :

Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine