Pagina 1 din 1

Unirea Principatelor Iasi 24jan16

MesajScris: Mie, 27 Ian 2016 18:59
de eugeniu.burcea
Asociaţia Tradiţia Militară participă an de an, începând din 2011, la sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române de la Iaşi, cea mai grandioasă din ţară, devenită din anul 2014 Sărbătoare Naţională. De fiecare dată, ATM este onorată să primească invitaţia din partea Muzeului Unirii, al Primăriei Iaşi, a Garnizoanei Iaşi, prin persoana doamnei Director Aurica Achim, un prieten al reconstituitorilor oştenilor din perioada Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ziua de 24 Ianuarie 2016, la 157 de ani distanţă în timp de la înfăptuirea Micii Uniri, a fost fără nea, dar geroasă, fapt ce nu a împiedicat mii de oameni să sărbătorească la Iaşi, locul unde “s-a născut România”, acest eveniment istoric cardinal. A participat conducerea statului român la cel mai înalt nivel, membrii ai guvernului, politicieni, oameni de cultură, autorităţile publice locale, înalt cler al principalelor confesiuni, invitaţi din Republica Moldova, cadre militare active şi în rezervă, alţi invitaţi.
Un număr de 11 membri ai Asociaţiei Tradiţia Militară, echipaţi în uniformele infanteriei de linie şi ale vânătorilor pedeştri din perioada anilor 1859-1866, au participat la mai multe activităţi desfăşurate pe parcursul zilei, începând de la ora 09:00 şi până la ora 19:30. Ca în fiecare an, s-au adunat la Muzeul Unirii din Iaşi, locul unde a fost reşedinţa Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Aici, cătanele de altădată, au participat la vernisajul expoziţiei “Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) - Realizările unei Domnii”, în prezenţa unei pleiade de prestigioşi oameni de cultură. Alături de exponate valoroase şi interesante, reconstituitorii au asigurat cadrul solemn, dar şi parfumul de epocă al acelor timpuri pentru numerosul public prezent, din care au făcut parte şi mulţi copii.
După ora 10.30, ATM, în colaborare cu Primăria şi Garnizoana Iaşi, a asigurat în Piaţa Unirii din Iaşi o gardă de onoare istorică, sub titlul “Gardă la Drapel”. Garda a fost plasată la loc de onoare, lângă tribuna oficială. Grupul de oşteni a fost văzut şi apreciat de către Preşedinte, Premier, Preşedintele Camerei Deputaţilor, Şeful SMG (care a salutat Garda în timp ce îl însoţea pe Preşedinte), Ministrul Muncii, Primarul Iaşului, Primarul Chişinăului şi de către alte înalte personalităţi prezente. Pe timpul desfăşurării ceremoniei oficiale, Garda a executat toate mânuirile de armă şi de Drapel conform regulamentelor perioadei Principatelor Unite, pe măsura derulării momentelor principale ale manifestării: Onor la Preşedinte, Imnul Naţional, alocuţiuni, serviciul religios, depunere de coroane de flori, Parada Militară şi Hora Unirii. Multe dintre personalităţile prezente, printre care şi Ministrul Muncii, au dorit să se fotografieze cu reconstituitorii oştenilor lui Cuza.
La finalizarea ceremoniei oficiale, ATM a executat o demonstraţie complexă de reconstituire istorico-militara în faţa Muzeului Unirii, bine primită şi apreciată de către public. Finalul activităţilor aniversare l-a constituit Retragerea cu Torţe, pe traseul cel mai reprezentativ: de la Muzeul Unirii până la Palatul Culturii. Detaşamentul ATM, purtând lampioane militare de epocă la arme, a fost plasat în fruntea coloanei, imediat după Fanfara Militară, fiind la tot pasul aplaudat de către publicul entuziasmat.
Prestaţia ATM a fost foarte apreciată de către public, mass-media şi autorităţi, iar comandantul ATM a fost solicitat de către televiziuni pentru interviuri. Conform cutumei, oştenii din istorie au stat la dispoziţia publicului pentru fotografii, solicitările fiind foarte multe. Pe timpul şederii la Iaşi, membrii ATM s-au bucurat de ospitalitatea caldă a ieşenilor, în mod special a Doamnei Director Aurica Achim .

Re: Unirea Principatelor Iasi 24jan16

MesajScris: Vin, 29 Ian 2016 14:33
de eugeniu.burcea
Primele imagini de la sărbătoarea Iașului și a întregii țări :

Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine

Re: Unirea Principatelor Iasi 24jan16

MesajScris: Sâm, 30 Ian 2016 20:49
de eugeniu.burcea
Alte poze din Iași de la sărbătoarea națională a Unirii Principatelor :

Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine

Re: Unirea Principatelor Iasi 24jan16

MesajScris: Lun, 01 Feb 2016 22:22
de eugeniu.burcea
Poze de la Retragerea cu Torțe pe traseul de la Muzeul Unirii la Palatul Culturii :


Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine Imagine