Asociatia Traditia Militara a sustinut in 13jun10, la invitatia autoritatilor locale din Moara Vlasiei, o demonstratie de reconstituire istorico-militara, cu ocazia festivalului organizat pe malul Snagovului, nu departe de palatul de vara Ghica.
Un detasament ATM format din 13 membri, echipati in uniformele Regimentului 2.Graniceresc Valah nr.17. de la Nasaud, a prezentat evolutia manuirilor de arma de la inceputul secolului XIX pana in 1945, cu accent pe momentele 1848, 1859, 1877, 1916, 1941, manuiri si manevre specifice Grenzerilor din prima jumatate a secolului XIX, ceremonii militare, precum rugaciunea in picioare, rugaciunea in genunchi, juramantul militar in doua faze diferite, exercitii tactice precum incarcarea in 8 timpi, inspectia armei in trei faze, scrima cu arma, si altele.
Publicul, cel mai numeros adunat la un loc pt a asista la o singura demonstratie de reconstituire istorico-militara din Romania, a reactionat cu entuziasm la reprezentatia ATM, ai carei membri au rezistat foarte bine in masiva incercuire a sutelor de privitori.











