Pe data de 26 Octombrie, Asociatia Traditia Militara a avut marea onoare de a face serviciul de garda la Palatul Elisabeta din Bucuresti, la invitatia Casei Regale a Romaniei, cu ocazia receptiei oferite unor invitati de marca de catre Majestatea Sa Regele Mihai I., cu ocazia implinirii a 90 de ani.
Echipat in uniformele Batalionului de Garda Regala din anul 1941, detasamentul ATM, format din 9 membri, a instalat, conform regulamentelor militare din epoca, perechi de cate doua santinele la toate portile, boltile si punctele de trecere ce duceau pana la intrarea in cladirea palatului, iar ofiterul s-a postat in Sala Regele Mihai I., in interiorul Palatului. Pe masura ce invitatii de rang inalt, printre care capete incoronate de pe mai multe continente, treceau pe sub poarta palatului, membrii ATM le salutau prezenta si trecerea cu onorurile cuvenite. Pe tot timpul celor 4 ore de garda riguroasa (fara schimbarea postului, cu interdictia de a vorbi sau a face orice miscare neregulamentara), ofiterul grupului nostru a patrulat si inspectat posturile celor ce stateau de garda.
Invitatii straini si romani, au admirat prestatia ATM, dar si prestatia celor 4 Jandarmi Calare ce au marcat atmosfera evenimentului cu eleganta unei alte epoci prin tinuta lor martiala si falnicii lor armasari. Jandarmii Calare au patrulat aleea si curtea palatului, oprindu-se la plecare si venirea oaspetilor chiar la intrare, langa 4 dintre reprezentantii ATM. In aceste momente de stationare, contingentul calare se punea in linie pentru a saluta trecerea oaspetilor. Familia Regala si-a exprimat gratitudinea pentru participarea ATM la reusita acestui eveniment si a pus la dispozitia membrilor ATM, care urmau sa plece dupa 2 ore in misiune la Sevastopol, in Crimeea, o camera de hotel pentru refacere si schimbare a efectelor.

































































